miercuri, 26 aprilie 2017

Toria de Nicoleta Tudor - recenzie

În „Cercurile mistice”, am fost alături de Maria și Matei în lupta lor de a elibera șatra de un blestem greu; în „Orașul de deasupra”, am suferit alături de Mădălina, pendulând între bunul Sorin și răvășitorul Naum, între realitatea de pe Pământ și himera fascinantă de pe Toria. În „Toria”… ei bine, în „Toria”, avem ocazia de a călători în trecut, aflând povestea Căzutei, femeia pedepsită de cei de pe planeta ei pentru că s-a îndrăgostit de un pământean. Cel puțin aceasta este varianta oficială. În realitate, motivul a fost… ei, bravo, era să vă spun! Nu, nu, citiți voi și aflați!http://literaturapetocuri.ro/toria-de-nicoleta-tudor-recenzie.html

luni, 24 aprilie 2017

Inimă sălbatică - Caridad Bravo Adams - Review Angelic

Corazón salvaje. Prima legătură avută cu romanul a fost, de fapt… telenovela. O telenovelă despre care vorbeau mama și bunica (eu nu am văzut-o la prima difuzare, pe la începutul sau mijlocul anilor `90, eram prea mică). Dar ele o urmăriseră și le plăcuse mult. Și telenovela, dar și chipeșul actor din rolul principal, regretatul Eduardo Palomo.
Era ceva diferit, apăruse într-o perioadă când piața nu era suprasaturată de tot felul de seriale de calitate îndoielnică. O telenovelă bună, de epocă.
Spre bucuria mea ... http://literaturapetocuri.ro/inima-salbatica-de-caridad-bravo-adams.html

joi, 20 aprilie 2017

La granița dintre vechi si nou - Capitolul 7 - „Sondaj cu privire la distribuția populației”

- Foarte ciudat!
- Ce anume?
- Îmi aduce aminte de cineva, seamănă foarte mult cu un infractor recidivist care a activat acum ani de zile, tâlhăria era specialitatea lui.
- Și nu se poate să fie același?
- Imposibil!http://literaturapetocuri.ro/la-granita-dintre-vechi-si-nou-de-sorina-ciocarlan-capitolul-7.html 

miercuri, 19 aprilie 2017

Ce spuneți de finalul din „Toria”?

ATENȚIE! ACEST ARTICOL ESTE PLIN DE SPOILERE! CITIȚI PE RISCUL VOSTRU!
Dacă ați ajuns pe această pagină, înseamnă că nu vă sperie spoilerele sau că deja ați citit „Toria”, ultima carte a Nicoletei Tudor.
Așa, acum pot să vorbesc. Doamne, ce mi-a făcut cu finalul!!! La așa ceva chiar nu mă așteptam! Happy end, dar în același timp, dramatic, dacă se poate spune așa ceva. Cineva chiar a suferit în urma alegerii Mădălinei, dar nu cine mă așteptam eu. Eram aproape sigură că Mădălina va rămâne cu Naum, iar de-a lungul romanului, îmi imaginam mai multe alternative:
1. Se va despărți de Sorin, care va rămâne cu asistenta, iar Maria și Matei își vor urma fiica pe Toria, revenind din când în când pe Pământ, pentru a-și vizita rudele.
2. Același scenariu de mai sus, doar că Mădălina va rămâne pe Toria și își va vizita părinții rămași pe Pământ aproape zilnic. Și cu spitalul cum rămâne? Ei bine, în ambele cazuri, Mădălina va ajunge o vindecătoare renumită pe Toria, datorită pregătirii medicale, dar mai ales, datorită puterilor sale magice.
3. Mădălina va face naveta: pentru că nu poate renunța la spital, ziua merge pe Pământ, la serviciu, iar seara se întoarce pe Toria, pentru a fi alături de soțul ei, Naum. Oricum, Naum este ocupat toată ziua, ca orice conducător. Așa că nu va trebui să-l aștepte toată ziua, ci își va face și ea treaba. Tatăl său, Matei, este mai mult pe Toria decât pe Pământ, de când face parte din Consiliu, așa că atunci când ea pleacă, el se întoarce și invers.
Dar să revenim la finalul real! Mădălina rămâne cu Sorin, având un copil cu Naum. Nu se poate, chiar ajunge să-mi pară rău de Naum! Am rămas contrariată, cu atât mai mult cu cât seria se termină. Acel „SFÂRȘIT” mă omoară! Sigur nu urmează o continuare, în care Naum să-și facă apariția? Nu știu, dar nu mă împac! Dacă la sfârșitul celui de-al doilea volum, și mie mi se părea Sorin varianta cea mai bună, acum nu! După mine, Mădălina n-are ce căuta cu Sorin! Cum se poate întoarce la Sorin, după tot ce a trăit împreună cu Naum, după ce au luptat cot la cot în acea bătălie? Cum de nu-i zboară gândul la Naum de fiecare dată când își privește fiul în ochii negri? Nu, tot ce sper este o continuare, în care drumurile li se vor intersecta din nou!
Totuși, acest final este mai dramatic, te face să te gândești la el și după ce ai închis cartea. Dacă Mădălina ar fi rămas cu Naum și și-ar fi crescut fiul pe Toria, toată lumea era mulțumită, am fi avut un sentiment plăcut, dar poate că a doua zi nu ne-am mai fi gândit la cum s-a terminat.
Finalul real, însă, ne face să ne punem tot felul de întrebări; acel 3 ani și 5 luni (dacă nu este născut prematur, nu prea văd cum ar fi fiul lui Sorin și chiar în această situație aș fi avut îndoieli), ochii negri, ca ai lui Naum, și mai ales vorbele lui Iani: „- Ooo, dar este țigan de-al nostru, dacă mă uit bine la el”, răsucesc cuțitul în rană.

Chiar să nu mai aibă Mădălina nici o nedumerire asupra viitorului sau îi este teamă de ce ar putea vedea țiganca în palma ei? O întrebare la care numai autoarea poate răspunde…

sâmbătă, 15 aprilie 2017

La granița dintre vechi și nou - Capitolul 6 - Ciobul și zgripțuroaica

Dacă n-ar fi fost ea în mijlocul acțiunii, pe Ramona ar fi pufnit-o râsul. Care hoț bate la ușă, ziua, în amiaza mare?
- Nu? Da’ atunci ce faci cu ciobul ăla în mână? Vrei să-mi tai gâtul!
- Ah, asta era! spuse Ramona și dădu drumul ciobului repede în geantă, sperând că vecinii n-au auzit mare lucru, deși erau slabe șanse, la ce țignal avea femeia. Poate suna careva la 112, asta-i mai lipsea! Continuă, râzând de absurdul situației:
- Nu, nu vă speriați, era doar o oglindă pe care vreau s-o repar.

Pentru voi cum arată un Paște fericit?

Paște fericit! Sărbători fericite!
E urarea de sezon. Peste tot o auzim. La rândul nostru, repetăm aceleași cuvinte, din reflex: „Un Paște fericit să ai!”, „Sărbători fericite ție și familiei!”. SMS-uri, mesaje pe What’s app,  postări și etichetări pe Facebook, mail-uri… Mă întreb dacă înainte de epoca telefonului mobil și a rețelelor de socializare, lumea își telefona și își făcea atâtea urări de sărbători.
„Paște fericit!”… dar ne-am oprit vreodată asupra înțelesului acestor cuvinte? Mama spune mereu că e impropriu cuvântul „fericit”, preferând să-l substituie cu „frumos”, „vesel”, „liniștit”, „cu bine” sau altceva. Ce este fericirea? întreabă ea. Fericirea este un concept prea abstract pentru a-l trâmbița peste tot în urări.
Pregătiri peste pregătiri, stat la cozi interminabile, apoi îmbuibat, mâncat și băut până ți se face rău, eventual până vine Salvarea, în timp ce trimiți mesaje cu „Paște fericit!” sau mai rău, din alea poetice, cu „Fie ca Lumina nu știu ce să facă”. Cei care le primesc îți tastează un mesaj asemănător, în timp ce decojesc un ou vopsit sau mănâncă o bucată de friptură.
După ce trec sărbătorile, constați că ai rămas cu prea multă mâncare. Dar așa e românul, se îmbulzește să cumpere, să cumpere, să cumpere. Dacă, Doamne ferește, ai nevoie de ceva în ziua de Paști, când sunt închise magazinele? Așa că își fac provizii ca și cum s-ar baricada într-un buncăr pe timp nelimitat. În supermarketuri vezi rafturile golite, de zici că a trecut taifunul. La casă, cozi interminabile. Până acum, nu prea am avut ocazia să văd aglomerație înainte de Paște în magazine. De obicei, plecam cu vreo două zile înainte la țară, așa că eram deja departe atunci când oamenii se încăierau pe o pungă de făină sau un cozonac. Acum, însă, am avut ocazia de a vedea: e aproape ca de Crăciun: oameni cu coșuri pline ochi, băutură, mâncare cât pentru câteva zile, cozi…
Pentru cine vede fericirea așa, atunci da, urarea se împlinește. Cică așa e tradiția la români, să pui tot pe masă. Dar pentru mine, sărbătorile fericite nu constau în mâncare. De fapt, niciodată n-am înțeles mania asta de a mânca mai mult de sărbători decât în alte zile. Nu-i înțeleg pe cei care spun „Vai, cât am mâncat de sărbători!”. Eu, una, nu mănânc nici mai mult, nici mai puțin decât în zilele obișnuite. Poate de vină e și „fițoșenia” mea la mâncare. La mesele de sărbători, eu sunt ciudățenia, pentru că nu mănânc miel, pifite, caltaboș sau alte scârboșenii, cum le numesc eu, sau porcării la figurat, nu la propriu. Dulciuri mănânc. D-astea recunosc că mănânc multe. Dar nu pentru că e Paștele. În general, mănânc multe dulciuri.
De fiecare dată când se apropie Paștele, nu pot să nu mă gândesc la copilărie. Atunci cred că sărbătorile erau cu adevărat fericite. Așteptam cu atâta bucurie Paștele… Îmi amintesc Paștele petrecut la țară, în aer curat, cu peisaje frumoase defilându-mi prin fața ochilor, natură pură… Cum mă bucuram că-i băteam pe toți cu oul de lemn, cum m-am rătăcit într-o noapte, cu bunica, întorcându-ne de la slujba de Înviere și era să intrăm la alții în curte, cum odată popa, înalt fiind, a ridicat sfeșnicul mult deasupra capului: „Veniți să primiți luminăăăă!” și s-au îmbulzit cu toții, sărind unii peste alții, cu lumânările la înaintare… ; noaptea de Înviere dintr-un an, mult prea vântoasă, când ni s-au stins lumânările de vreo 6 ori și am cerut Lumină de la aceleași persoane, de fiecare dată. Vocea strămătușii (sper că acesta e termenul corect pentru mătușa tatălui meu) din dimineața Paștelui: „Vino, înainte să mănânci, ia niște Paști!”, referindu-se la bucățelele de pâine sfințită, aduse de la biserică în urma slujbei de Înviere; pe unchi-miu, venind în fugă: 
„Sorinaaaaa, Iepurașul, îl văzui prin grădină!”
Și bineînțeles, în grădină descopeream dulciurile de la Iepuraș, pentru mine și verișoara mea. Entuziasm, bucurie… Bunica: „Nu mâncați dulciurile acuma, să nu vă stricați foamea, vă doare burta după aia!”
Desigur că nu o ascultam, puteam să ne abținem? Ne înfigeam în dulciuri, gustam una de la alta, deși întotdeauna erau la fel.
Era Paștele fericit? Eu cred că da. Cât de fericit îl puteam eu percepe la vârsta aceea. Nu existau telefoane mobile, Internet, n-aveam nici măcar telefon fix la țară. Raportându-ne la vremurile tehnologizate de azi, eram rupți de lume! Doar noi cu noi, interacționând. A, și televizorul. Dar tot interacțiunea era de bază. Eram mai fericiți? Eu zic că da.
Astăzi, sărbătorile au ajuns să se succeadă cu repeziciune; nici n-a trecut bine Crăciunul, că sosește Paștele. Nu mai avem timp să simțim sărbătorile ca altădată. Nu știu dacă de vină sunt vremurile, tehnologia, obsesia pentru consum, stresul, goana tuturor după bani, faptul că noi ne-am schimbat, odată cu societatea, sau pur și simplu, că atunci eram copil și vedeam altfel lucrurile, dar parcă are dreptate mama. N-aș mai ura nici eu „Paște fericit!”. Mai bine vă spun să aveți un Paște așa cum vă doriți!


Pentru voi cum arată un Paște fericit?

marți, 11 aprilie 2017

Din câte picături e făcută Marea Neagră?

Din câte picături e făcută Marea Neagră?-The DNA Journey îți oferă șansa de a călători în țările unde ai rădăcini. Într-o primă etapă, poți câștiga un kit pentru testarea ADN-ului. De ce ADN? Pentru a afla în ce țări îți sunt originile, din punct de vedere genetic.Momondo-,,Merg repede, cu bagajul într-o mână și cu umbrela în cealaltă, încercând să evit pe cât posibil contactul cu stropii mari și grei de ploaie. Simt aerul sărat și umed pătrunzându-mi în nări, iar vântul încearcă să-mi smulgă umbrela. Aici, la mare, este curentul mai puternic. . În zilele însorite... http://literaturapetocuri.ro/din-cate-picaturi-e-facuta-marea-neagra.html"

duminică, 9 aprilie 2017

Clasicul nu se demodează niciodată!

„Bijuteriile nu sunt făcute pentru a da femeilor o aură de bogăție, ci pentru a le face frumoase.” – Coco Chanel
Un subiect foarte drag tuturor femeilor: bijuteriile! Cărei femei nu-i plac bijuteriile? Pur și simplu, nu cred că există așa ceva. Atunci când aud o persoană de sex feminin spunând „Mie nu-mi plac bijuteriile”, îmi pare rău, dar n-o cred. Cum să nu-ți atragă atenția o pereche de cercei, o brățară, un inel, un pandantiv?
Bineînțeles că există gusturi și gusturi, eu vorbesc din perspectiva mea. Dintotdeauna mi-au plăcut bijuteriile. De când mă știu. Copil fiind, îmi plăcea să scormonesc prin bijuteriile bunicii și ale mamei, iar ele râdeau, pentru că întotdeauna puneam ochii pe cele masive și valoroase, care i se potriveau unei femei în toată firea, nu unei fetițe: cercei lungi, atârnători, ce-mi depășeau linia umerilor, coliere ce-mi ajungeau până la buric, brățări și inele masive, cu pietre care mai de care mai colorate, bijuterii din aur, bijuterii din argint… Eram foarte fericită când...http://literaturapetocuri.ro/clasicul-nu-se-demodeaza-niciodata.html 

Animale fantastice și unde le poți găsi - Scenariul original de J.K. Rowling

                                  
                                                                                    
Titlul original: Fantastic Beasts and Where to Find Them – The Original Screenplay
Editura: Arthur
Grupul Editorial Art
Anul aparitiei: 2017
Traducere din engleză  de: Tatiana Dragomir
Număr pagini: 288
Gen: Fantasy, Aventuri
Cotație Goodreads: 4,44

Anul acesta a apărut pe hârtie scenariul filmului „ Fantastic Beasts and Where to Find Them”. Cartea a fost foarte bine primită și mai ales, așteptată.
Având același titlu precum bestiarul lui Newt Scamander, au apărut confuzii. Să fie aceeași carte? Desigur că fanii Harry Potter cunosc diferența, însă publicul larg, nefamiliarizat cu universul din cărțile lui J.K. Rowling, le confundă și pe bună dreptate: doar au același titlu, este vorba tot de Harry Potter și sunt scrise de aceeași autoare.
Haideți să vă spun povestea, să vedem cu toții cum stau lucrurile, de fapt:

1. Bestiarul Fantastic Beasts and Where to Fiind Them
La începutul anilor 2000, J.K. Rowling a scris în scopuri caritabile trei cărți ce fac parte din universul Harry Potter, dar separate de acțiunea din serie: Fantastic Beasts and Where to Fiind Them, Quidditch through the Ages și The tales of the Beedle Bard (Poveștile Bardului Beedle). Banii proveniți din vânzarea cărților sunt donați fundațiilor pentru ajutorarea copiilor defavorizați, Comic Relief și Lumos.
Originalul Fantastic Beasts and Where to Fiind Them este un bestiar, un inventar al animalelor magice, aparținând universului Harry Potter și se presupune, conform poveștii, că ar fi fost scris de Newt Scamander, un personaj fictiv. Bineînțeles că J.K. Rowling este autoarea, n-am ajuns (încă) să confund ficțiunea cu realitatea, dar conform universului ficțional, Newt Scamander este responsabil de apariția lucrării. Dacă ați urmărit cu atenție filmul Fantastic Beasts and Where to Fiind Them, ați observat că Newt lucra la o carte despre animalele fantastice. Este fix această carte despre care vă vorbesc și NU, nu are nicio legătură cu scenariul apărut la noi, tradus în română. De fapt, bestiarul nu a fost tradus niciodată.
2. Filmul Fantastic Beasts and Where to Fiind Them (Animale fantastice și unde le poți găsi)
Anul acesta, pornind de la bestiar, s-a realizat și un film. Ați ghicit, Fantastic Beasts and Where to Fiind Them (Animale fantastice și unde le poți găsi). Cartea originală și filmul seamănă foarte puțin: cartea este pur și simplu un inventar de animale, în timp ce filmul abundă în acțiune, întâlnim personaje noi și tot tacâmul. Bănuiesc că ori ați văzut filmul, ori ați avut ocazia să citiți peste tot despre el, așa că nu voi mai detalia.

3. Scenariul Fantastic Beasts and Where to Fiind Them (Animale fantastice și unde le poți găsi)
Ia că am ajuns, în sfârșit, și la carte! Cartea tradusă de curând în română, cu coperțile acelea superbe, nu este bestiarul! Este doar scenariul filmului. Deci cele două cărți, cu același titlu, nu au nicio legătură, bineînțeles, în afară de universul din care fac parte și de existența acelor ființe magice.
De ce ai tipări și ai vinde pur și simplu scenariul filmului? Nu știu, poate pentru a mai face rost de niște bani…

Impresia mea despre „Animale fantastice și unde le poți găsi ”– scenariul
Cum am spus, nu văd rostul de a publica scenariul unui film. Mai bine vezi filmul și gata. În cazul cărții „Harry Potter și Copilul Blestemat”, înțeleg de ce au scos cartea. Nu toată lumea locuiește sau își permite să zboare la Londra special pentru a vedea o piesă de teatru. Însă filmul este mult mai accesibil.
E adevărat, ca fan Harry Potter, m-am entuziasmat și eu foarte tare atunci când am văzut că apare cartea, am precomandat-o chiar. Iar coperțile… trebuie să recunosc că oamenii știu să-și vândă marfa! Este o carte care sigur arată frumos în bibliotecă!
În ceea ce privește conținutul… da, mi-a plăcut filmul, implicit scenariul. Însă obișnuită să citesc cărți, nu scenarii, mi s-a părut un pic ciudat să asimilez toate scenele și chiar greu să-mi imaginez succesiunea de evenimente, cu atât mai mult cu cât acțiunea este foarte bogată și intensă, iar toate indicațiile acelea scenice mai rău m-au zăpăcit decât să mă lămurească.
Ce nu-mi place atunci când citesc un scenariu ca pe o carte? Faptul că nu-mi lasă imaginația liberă. Indicațiile până în cel mai mic detaliu, foarte utile actorilor și celor care lucrează la realizarea filmului, nu-și găsesc locul într-o carte. Atunci când citesc, îmi place să fiu lăsată să-mi imaginez, ori scenariul te forțează să vezi numai din perspectiva cinematografică.
Traducere
Oooo, subiectul meu preferat! Bineînțeles că nu mă pot abține și că am plângeri… Că așa sunt eu, cu cât sunt mai „fan”, cu cât mă atașez mai tare de un subiect, cu atât mai mult găsesc nod în papură… Să fie zodia de vină?
„Șterpelici”… Știu că Nifflerii fură, de fapt sunt atrași de obiectele lucioase, dar parcă sună atât de ciudat Șterpelici… Atât în cărțile din serie, cât și în film, s-a păstrat originalul. „Niffler”.
„Deghizuș”Deși recunosc că are o oarecare noimă, Demiguise-ul fiind animalul din blana căruia se fac mantiile de invizibilitate, tot originalul sună mai bine.
Părți bune
Desigur că au existat replici și momente amuzante, doar v-am zis că mi-a plăcut filmul:
„NEWT: Recunosc că are o reacție ceva mai gravă decât ce am văzut până acum, dar, dacă ar fi într-adevăr grav… atunci…
TINA: Ce?
NEWT: Păi, primul simptom ar fi că i-ar ieși flăcări pe fund…
Îngrozit, JACOB își pipăie turul pantalonilor.”
„ELFUL DE CASĂ: Ce-i? N-ai mai văzut niciodată un elf de casă?
JACOB: A,nu… Adică ba da, firește că am văzut… Îmi plac foarte mult elfii de casă.
JACOB încearcă să se poarte cu nonșalanță. Scoate dopul sticlei.
JACOB: Am un unchi care-i elf de casă.”
„NEWT: Ești Legilimantă?
QUEENIE: Aha. Dar cu cei ca tine – cu britanicii adică – întotdeauna e mai greu. Din pricina accentului.” – bună glumă, și eu, dacă aș fi Legilimantă, aș întâmpina aceeași problemă.
Și ca să încheiem într-un ton optimist, să-l cităm pe Newt Scamander:
„Filozofia mea este că dacă îți faci griji suferi de două ori.”
Așa că nu vă mai faceți griji și bucurați-vă de lectură!





vineri, 7 aprilie 2017

Tratative cu Iepurașul Dwyn

Nu mai aștept Paștele cu aceeași nerăbdare, mai degrabă mă trezesc surprinsă de trecerea timpului.
Dar când văd copiii bucurându-se și așteptând Iepurașul cu nerăbdare, îmi aduc aminte de mine, când aveam vârsta lor. Așa este și nepoțelul meu, băiețelul vărului meu. Te apucă dragul văzându-l cum în preajma Paștelui devine brusc cuminte, pentru ca nu cumva Iepurașul să se supere și să nu-l mai viziteze. Sau când îi vezi emoția pe chip când află că „a venit Iepurașul”, expresia de curiozitate și bucurie atunci când deschide fiecare cadou… Parcă ne văd pe mine și pe taică-su, copiii de atunci, jucându-ne prin grădina bunicilor în așteptarea Iepurașului.
Și după atâția ani, păstrăm tradiția: vom petrece sărbătorile pascale împreună cu...http://literaturapetocuri.ro/tratative-cu-iepurasul-dwyn.html 

joi, 6 aprilie 2017

Mai știm să scriem și să vorbim corect românește?

„Mai știm noi să scriem și să vorbim corect românește?1.Vroiam sau voiam?”
De câte ori nu v-ați întrebat cu privire la forma corectă a unul cuvânt? Intrați pe link și veți afla informații utile, de la un specialist în domeniu: http://literaturapetocuri.ro/mai-stim-noi-sa-scriem-si-sa-vorbim-corect-romaneste.html

Animale fantastice și unde le poți găsi de J.K. Rowling

„Animale fantastice şi unde le poţi găsi de J.K. Rowling- Editura ART(ARTHUR)-,,O carte minunată, care m-a făcut să cred că este de nota 10 încă din primele pagini citite... Superbă, spumoasă, plină de întorsături de situaţie şi acţiune, „Animale fantastice şi unde le poţi găsi” a intrat cu uşurinţă în top zece cele mai bune cărţi citite de mine în 2017."
Părerea lui Robert o puteți citi în întregime aici.

miercuri, 5 aprilie 2017

La granița dintre vechi și nou - capitolul 5 - Talismanul

La graniţa dintre vechi şi nou, de Sorina Ciocârlan-Capitolul 5
 După câteva zile…
-Îți place? Uite ce frumos am restaurat-o! Eu, cu mâinile mele!
„O, Doamne!” își spunea Andreea în gând, în timp ce privea oglinda întreagă, deși cu o crăpătură vizibilă, încastrată în rama frumoasă.

marți, 4 aprilie 2017

InAlta Iubire de Flavius Simion

InAlta iubire de Flavius Simion-Editura Librex-,, „În altă iubire” este o carte despre dragoste, despărțire, durere, suferință, trădare. Este un fel de exorcizare a sentimentelor, a unei iubiri ce a cauzat multă suferință și a lăsat urme adânci. Este o carte pe care n-o pot încadra în vreun gen. Nu este roman, nici nuvelă sau colecție de povestiri, nu are o acțiune anume, tinde mai mult spre liric."http://literaturapetocuri.ro/inalta-iubire-de-flavius-simion-editura-librex.html

luni, 3 aprilie 2017

sâmbătă, 1 aprilie 2017

Ziua bună nu se cunoaște de dimineață... Devine pe parcurs...

Șeful e un om tipicar, ce ține mult la punctualitate. Repetând în gând scuzele aferente („E un trafic infernal”) și prevăzând răspunsul șefului („Eu cum am ajuns la timp? Dar colegii tăi?”), m-am îndreptat spre biroul acestuia și am bătut timid la ușă.
- Intră!
- Bună ziua, îmi cer scuze pentru întârziere…
- Lasă, lasă, Adina, avem lucruri mai importante de discutat! Ia loc, te rog!

Avea tonul obișnuit, protocolar, lipsit de inflexiuni, care nu te ajută deloc să-ți dai seama ce urmează.http://literaturapetocuri.ro/ziua-buna-nu-se-cunoaste-de-dimineata-devine-pe-parcurs.html