joi, 28 august 2014

Un omagiu emoționant adus Rodicăi Ojog-Brașoveanu


Rodicăi Ojog-BrașoveanuCe zi este azi? 28 august, o zi specială. Nu, nu este sărbătoare, nu vă grăbiți să le spuneți „La mulți ani!” cunoștințelor ce poartă un nume de sfânt. Un „La mulți ani!” s-ar fi cuvenit să-i spunem, totuși, cuiva; doamnei Rodica Ojog-Brașoveanu, dacă ar mai fi fost în viață.
28 august 1939: data la care doamna literaturii polițiste românești a venit pe lume. O dată considerată prea târzie de scriitoare, declarând că i-ar fi plăcut să se nască mai devreme, în „la belle époque”, despre care auzise de la înaintași și ale cărei ecouri nu se stinseseră încă în primii ani ai deceniului 4. O perioadă frumoasă, cu baluri fastuoase, cu eleganță atât în îmbrăcăminte, cât și în maniere.
Într-adevăr, marea scriitoare avea motive să tânjească după acele vremuri. Vremurile ulterioare nașterii ei aveau să fie tulburi, urmând cel de-al doilea război mondial, instalarea comunismului, ce au adus cu sine consecințe nefaste pentru familia Ojog.
Fiica unei profesoare și a unui avocat, a urmat primele clase la „Maison des francais”, perioada pe care o consideră cea mai fericită; nu începuse încă „goana după burghezi”. Apoi a urmat liceul „Domnița Ileana”, actualul „Mihai Eminescu”.
O dată cu venirea la putere a regimului comunist, tatăl său, avocatul Victor Ojog a fost arestat pe motive politice. „Am avut o copilărie urâtă, în sensul că eram săraci, trăiam din vânzarea lucrurilor din casă – un tablou, un covor, o bijuterie, o mobilă, un serviciu de masă, o tavă de argint – tot sperând că vin americanii. Tata nu avea serviciu… El neavând serviciu, noi nu aveam cartelă – pentru că totul se vindea pe cartelă. Ca adolescentă, am oftat tot timpul că m-am născut aici si nu la vreo trei mii de kilometri mai spre Vest. Comunismul era din ce în ce mai dur, era epoca Gheorghiu Dej si Ana Pauker. “Ana, Luca si cu Dej, bagă spaima în burghezi” – era unul dintre sloganurile vremii. Era sărăcie, ceaiurile noastre erau cu biscuiți si rahat, cu sandvișuri economice (multă pâine și o felie de salam). Dacă aveai o fustă bună, un pulovăr si niște pantofi de 250 de lei, erai cea mai elegantă.”– sunt cuvintele doamnei Brașoveanu, desprinse parcă dintr-un roman de-al ei.
După absolvirea liceului, îi calcă pe urme tatălui său și se înscrie la Facultatea de Drept, Universitatea din București. Însă după 2 ani, în 1956, este arestată și exmatriculată pe motive politice. Acuzația: solidarizare cu susținătorii revoltei populare anticomuniste din Budapesta. De abia în 1962 este reabilitată și i se permite să reia studiile, după un an ca muncitoare la fabrica de medicamente Galenica. „Să reia studiile” este mult spus; dă din nou admitere la Facultatea de Științe Juridice din Iași, pe care o absolvă în 1967, la Universitatea din București.
După ce este exmatriculată se căsătorește cu un aristocrat neamț din Timișoara, prima ei dragoste. Au divorțat repede, pentru că el nu îi înțelegea nevoia de a fi o femeie independentă, cu o carieră proprie, iar ea nu se mulțumea doar cu statutul de nevastă bună și gospodină.
Mai târziu s-a căsătorit cu actorul și scriitorul Cosma Brașoveanu, mariaj ce a durat 18 ani, până la moartea lui. Cuplul lor era remarcat prin distincție și eleganță. Cu o seară înaintea morții actorului, cei doi au fost zăriți la o masă la Casa Scriitorilor. Întrebați ce sărbătoresc, au răspuns „Viața!”. Ca o ironie a destinului, a doua zi, actorul Cosma Brașoveanu s-a stins din viață, în urma celui de al cincilea infarct. Puțini știu că romanul Fiara, semnat Cosma Brașoveanu, a fost continuat de soția acestuia; altfel nu ar fi fost finalizat, în condițiile morții neașteptate a autorului.
Tot Cosma Brașoveanu a încurajat-o să-și înceapă cariera de scriitoare: Cosma, soțul meu, mereu îmi spunea să încerc să scriu, dar eu nu voiam, mă temeam să nu ajung să am doar o operă de sertar. Și atunci, el mi-a spus: <Uite, dacă scrii cinci pagini până vin de la spectacol, te scot la bar!>. Și cu asta m-a agățat: scriam de rupeam masa.”
După 7 ani de practică, a renunțat la avocatură în favoarea literaturii. Și înțeleaptă alegere a făcut! Altfel am fi pierdut un scriitor valoros, iar literatura română ar fi fost mai săracă. Pe 2 septembrie 2002, doamna Brașoveanu a plecat dintre noi, fiind diagnosticată cu „abces pulmonar și insuficiență cronică cardiacă”.
 Recomandăm totodată să citești și
Am ales să îi aduc un omagiu valoroasei scriitoare rezumându-i viața în câteva rânduri. Pentru că însăși viața ei poate fi un subiect de roman. Orice share pe rețelele sociale este considerat un omagiu din partea ta. Mulțumim.
Bibliografie:
http://mariana-badea.ro/?p=303
http://www.formula-as.ro/1999/369/lumea-romaneasca-24/in-vizita-la-marea-maestra-a-romanului-politist-rodica-ojog-brasoveanu-675
http://ro.wikipedia.org/wiki/Rodica_Ojog-Bra%C8%99oveanu

duminică, 24 august 2014

A fost descifrat manuscrisul lui Voynich? Află despre manuscris și vezi documentar


Lucrarea despre care scriu acum nu este tocmai o „carte de citit”. Asta pentru că… nu poate fi citită.
Astfel, Manuscrisul Voynich este o carte de 232 de pagini, care nu a fost descifrată timp de peste 500 de ani; în ciuda cercetărilor, nu a fost identificată limba în care este scrisă, prin urmare, conținutul său rămâne necunoscut. Necunoscute sunt și autorul și data apariției, manuscrisul fiind denumit după Wilfrid Michael Voynich, un anticar polonez care l-a achiziționat în 1912.manuscrisul lui Voynich
Textul este alcătuit din cuvinte neidentificate, fără tăieturi sau corecturi, și din desene ce reprezintă plante și animale, majoritatea inexistente pe Pământ, semne zodiacale complexe și siluete feminine, majoritatea nud, care se scaldă în bazine sub forma unor organe interne pline cu un lichid ciudat. Lingviștii au constatat că alfabetul folosit la scrierea manuscrisului seamănă cu toate limbile de circulație din secolele XVI-XVII, dar că nu are corespondent cu niciuna dintre ele. Mai mult, niciun cuvânt din manuscris nu conține mai puțin de 3 litere și mai mult de 10, lucru neîntâlnit în vreo limbă cunoscută. De asemenea, semnele de punctuație lipsesc în totalitate, ceea ce i-a determinat pe cercetători să creadă că este vorba despre un cod folosit în perioada medievală.
O altă concluzie a specialiștilor este că documentul ar fi scris de două persoane diferite, existând două tipuri de scrieri: Voynich A și Voynich B.
În prezent, manuscrisul se află la Biblioteca Universității Yale din S.U.A. Cum am mai spus, misteriosul document a fost achiziționat de anticarul Voynich, care l-a găsit într-un castel vechi din Europa, la iezuitul Mondragone di Frascati. Între paginile sale a fost găsită și o scrisoare datată Praga, 19 august 1666 și adresată lui Athanasius Kircher, gânditor și lingvist al vremii. În scrisoare este menționat că misteriosul document ar fi fost achiziționat de regele Rudolf al -II- lea de Habsburg, în speranța că în el se află secretul transformării oricărui metal în aur. Tot în această scrisoare, autorul notează că a renunțat la descifrarea manuscrisului, după ce și-a dedicat întreaga viață acestui scop.
De-a lungul timpului, au fost lansate mai multe ipoteze cu privire la originea documentului. Astfel, manuscrisul este considerat de unii carte de botanică sau de grădinărit, fiind prezente multe ilustrații ale plantelor; totuși, unele desene ilustrează plante ce nu au existat vreodată. Altă ipoteză este cea menționată mai devreme și anume că documentul ar reprezenta un tratat de alchimie, explicând interesul regelui Rudolf al-II-lea pentru el. Unii mai cred că ar fi vorba de un tratat de magie, plantele reprezentate acolo fiind utilizate la prepararea poțiunilor magice. Persoanele mai excentrice consideră că manuscrisul ar putea fi scris de extratereștri, date fiind limbajul inaccesibil și desenele plantelor nemaiîntâlnite.
O teorie plauzibilă este cea a unei farse; există ipoteza ca Voynich însuși să fi falsificat manuscrisul, pentru un venit substanțial. Însă, ipoteza poate fi infirmată prin faptul că manuscrisul nu a fost vândut în timpul vieții anticarului; după moartea lui Voynich, secretara și amanta sa a vândut documentul, obținând mult mai puțin decât valora.
manuscrisul lui Voynich documentarÎn ultimul timp, circulă zvonul cum că specialiștii ar fi pe cale să descifreze conținutul manuscrisului. Astfel, Stephen Bax, profesor de lingvistică la Universitatea Bedfordshire, susține că a decriptat 10 cuvinte din document: un cuvânt ce se referă la constelația Taur, țintaură (plantă medicinală din Evul Mediu), ienupăr, coriandru, spânz, bumbac, negrilică, șofran, Chiron (numele unui corp ceresc în astrologie). Totodată, se crede că un desen ilustrează floarea-soarelui:
Dr. Arthur Tucker, de la Universitatea Delaware, susține că Manuscrisul lui Voynich ar fi redactat în limba nahuatl, vorbită de vecii azteci înainte de cucerirea spaniolă.
Chiar dacă Manuscrisul Voynich va fi decriptat într-o zi, asupra sa va plana în continuare misterul, rămânând unul dintre cele mai controversate documente.
Vezi mai jos documentarul despre Codul VoynichDespre manuscrisul lui Voynich și documentarul
Bibliografie:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Manuscrisul_lui_Voynich
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/codul-manuscrisului-voynich-a-fost-spart-483015.html
http://www.ziare.com/magazin/descoperire/manuscrisul-voynich-intre-mister-si-farsa-s-a-gasit-cheia-descifrarii-lui-1281045
http://www.clubmistic.ro/50/Misterul-manuscrisului-Voynich—alchimie-magie-sau-stiinta-extraterestra/384
reclama

vineri, 15 august 2014

Cutia cu nasturi - Rodica Ojog-Brașoveanu

cutia_cu_nasturi„Ferește-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă feresc singur!”- acest proverb se potrivește perfect romanului polițist Cutia cu nasturi, scris de Rodica Ojog-Brașoveanu în 1994.
Din prolog aflăm că suntem martorii unei crime. Nu știm identitatea victimei, doar exclamațiile personajelor. Totul a început cu două zile în urmă, duminică la prânz.
Familia, Gigeta, Dinu și fiul lor, Crișan, se pregătesc să plece la Snagov, unde își petrec de obicei duminicile, alături de alte două cupluri, Gioni și Nina, respectiv Dora și Nelu.
Acești oameni se cunosc de ani de zile și se consideră prieteni. Dar oare ceea ce îi unește este chiar prietenie? După primele pagini, ne dăm seama că așa zisa prietenie este doar o aparență. „Prietenia” lor înseamnă duminici și Revelioane petrecute împreună și … cam atât. În numele „prieteniei” care îi unește, Gigeta o consideră pe Nina „curvuliță de mâna a treia”, a cărei unică performanță este fosta carieră de manechin, Nina se simte amenințată de Dora, o femeie frumoasă, cu toate șansele de a-i „fura” bărbatul, pe Gioni, un adevărat „playboy”, Dora este amanta lui Dinu, soțul Gigetei, iar Gigeta este considerată caraghioasă, restul grupului distrându-se copios pe seama ei.
Ca de obicei, Rodica Ojog-Brașoveanu ne încântă cu o construcție foarte bună a personajelor.
Unul din personajele cele mai reușite este bătrânul Paulian, tatăl lui Dinu. Un adevărat domn, cult, distins și discret, care își iubește foarte mult nepotul. La rândul său, Crișan este foarte atașat de bunicul lui. Pasiunea bătrânului este colecția sa de nasturi, pe care îi aranjează în fiecare zi, obicei ce o scoate din sărite pe sora sa, Virginia. Nasturii sunt diferiți ca formă, mărime, culoare, material, fiecare având o poveste proprie. Ca și personajele, de altfel.images
Gigeta, copil unic, a fost răsfățată de părinți. Fetița de atunci a crescut, ajungând o femeie arogantă, cu o impresie „mamut” despre ea însăși. Disprețuiește lumea „vulgară” în care îi este dat să trăiască, considerându-se „unică”. Tocmai părerea nerealistă despre sine o împiedică să vadă adevărul: faptul că soțul ei, Dinu, o înșală cu prietena lor de familie, Dora. Nina o caracterizează cel mai bine invidiindu-i  puterea de a nu simți gelozia. Personajul este autentic, fiecare dintre noi întâlnind la un moment dat o Gigetă: plină de aere princiare, veșnic obosită, plictisită, lipsită de bună dispoziție și care le strică dispoziția celor din jur. În situații de criză devine isterică, trezind în ceilalți impulsul de a o strânge de gât.
Dinu este foarte diferit de soția sa, Gigeta; formează un cuplu discordant, nereușind să-ți dai seama ce i-a adus împreună. Nu numai că sunt două persoane foarte diferite, dar singurul sentiment simțit pentru celălalt este o indiferență ce se transformă treptat în ură. De fapt, Dinu n-a iubit-o niciodată pe Gigeta, și pe parcurs ne este dezvăluit secretul întemeierii acestei familii. Pe măsură ce Dinu se îndrăgostește de Dora, o detestă din ce în ce mai mult pe Gigeta.
Nina, fost manechin, este o femeie nesigură, cu 7 ani mai în vârstă decât soțul său, Gioni, pe care îl iubește foarte mult și pe care nu ar accepta să-l piardă. Aceasta este teama ei cea mai mare: că Gioni, un bărbat foarte frumos și înconjurat mereu de „admiratoare” o va înșela sau o va părăsi. De fapt, în spatele acestei obsesii se ascunde nu o mare iubire, ci o mare teamă de singurătate.
Gioni este prototipul dandy-ului, playboy-ului epocii actuale. Admirat de publicul feminin, este centrul preocupărilor soției sale, obsedată de posibilitatea de a-l pierde.
Dora este prototipul femeii frumoase, varianta feminină a lui Gioni. Este căsătorită cu Nelu, ceea ce n-o împiedică să se îndrăgostească de Dinu și să înceapă o relație clandestină cu el. Totodată, este, fără să știe, principala rivală a Ninei, care o consideră un pericol pentru căsnicia ei. Atunci când Nina află despre relația dintre Dora și Dinu, răsuflă ușurată.
Nelu este soțul Dorei, un om foarte activ, ale cărui pasiuni sunt munca și soția. Ca și Gigeta, trăiește într-o iluzie, nevăzând adevărul: este convins că are o relație model cu soția sa și nici prin cap nu-i trece că ea ar putea fi amanta lui Dinu. Este un prieten bun, fiind dispus să-i ajute pe Gigeta și Dinu atunci când află că au probleme în căsnicie.
Un personaj cheie este Ștefan Dumitrașcu. Om de afaceri căsătorit în prezent cu fiica unui diplomat, mai tânără cu 30 de ani decât el, este prototipul parvenitului: de sub stratul elegant străbate mitocănia înrădăcinată. Ce pot să vă dezvălui este că la el se află cheia misterului căsătoriei dintre Gigeta și Dinu. Cum de doi oameni atât de diferiți au format o familie? Răspunsul îl deține „nea Fane”.
Cum vor evolua aceste personaje, ce fapt teribil se va întâmpla și ce secret se va descoperi veți afla numai citind cartea. Atât am să vă spun: fiecare din acel grup de „prieteni” are un motiv pentru a ucide.